Fan Lance Armstrong- omul/ciclistul

„AUSTIN, Texas – August 23rd, 2012 – There comes a point in every man’s life when he has to say, „Enough is enough.” For me, that time is now. I have been dealing with claims that I cheated and had an unfair advantage in winning my seven Tours since 1999. Over the past three years, I have been subjected to a two-year federal criminal investigation followed by Travis Tygart’s unconstitutional witch hunt. The toll this has taken on my family, and my work for our foundation and on me leads me to where I am today – finished with this nonsense.”

…restul gasiti la sursa.

Am de mai mult de 2 ani acelasi wallpaper pe desktop :

 

 

Anunțuri

O tura prin Parcul National Cozia

Traseul a fost ales de oameni ai locului astfel : Mănăstirea Stânişoara (720m) – Muchia Vladesei-Durduc (1568m)- Vf. Cozia (1668m). Diferenţă de nivel 948 m. Timp de mers 4-5 ore. Marcaj : bandă albastră.

A fost interesant. Dupa primele 20 de minute vedeam negru in fata ochilor, apoi, incet-incet am reusit sa ma adaptez traseului destul de greu (zic eu). Nu mai fusesem intr-un parc national si nu stiam daca voi vedea ce-l deosebeste de o padure normala. Din cauza faptului ca nu este permisa taierea copacilor, padurea este deasa, arbori doborati de vreme sunt la tot pasul, am vazut radacini mari (imense chiar). Pentru ca nu se fac gratare, pe jos este plin de crengi uscate. Este frumos, pare neatins. In functie de altitudine sunt arbori diferiti. De cand incepi sa urci pana aproape de varf sunt fagi si goruni, iar sus sunt molizi. Aflasem asta pe traseu, imaginati-va ce vesela eram cand am dat de molizi. 🙂

Am coborat pe acelasi traseu, o ora si jumatate. Le pusesem gand rau unor rugi langa Manastirea Stanisoara si o ora nu ne-am oprit din mancat mure. Yammmmy. Astazi ma chinuie o febra musculara la coapse si la fund, am picioarele si mainile zgariate de rugi, dar sunt multumita ca am vazut niste locuri f f f  frumoase, alaturi de niste oameni la fel de frumosi. Pozele sunt facute cu telefonul; de lene, nu a carat nimeni aparatul. Eu, una, abia mi-am carat bocancii  :))

Salzburg – o surpriza

Salzburg a fost ales sa faca parte din traseul din acest concediu, mai mult, din motive organizatorice. Se strangeau prea multi km de parcurs intr-o zi si Salzburg era cumva in drum. Cazarea a fost scumpa si nasoala, dar orasul a compensat pe deplin. Desi dupa atatea zile de citit harti ai spune ca eram antrenati, ne-a fost destul de greu sa gasim casa natala a lui Motzart. Cred ca era prea in centru, prea la vedere. Am pus o poza mai jos pentru a se vedea cat de usor era 🙂

Surpriza a constituit-o cetatea Hohensalzburg. Ne asteptam sa fie deschise 3-4 camere pentru vizitatori si in rest sa te plimbi pe holuri. Aici nu este asa, vizitezi foarte mult, in timp ce asculti prezentarea fiecarei camere vizitate, inregistrate pe un dispozitiv pe care il primeste fiecare la intrare.

 

 

 

 

 

 

Inima Tirolului, vara

In general, oamenii au vazut Innsbruckul iarna. Eu inca nu am avut aceasta ocazie, am ajuns in iulie. Schiurile si placile erau ascunse, in schimb era invazie de biciclete. Este orasul in care, fie vara sau iarna, ai cate ceva de facut. Pun putine poze, urmand (sper) sa fac update cand ajung si iarna. 🙂

 

 

 

 

Berna

Berna este o capitala atipica. Ca sa ne intelegem mai bine, este ca si cand Brasovul ar fi capitala Romaniei. Nu stiu daca m-am facut inteleasa, poate pozele explica mai bine:

 

 

 

 

 

 

Strasbourg – pe fuga (din pacate)

Pentru ca nu am avut prea mult timp am vizitat doar Catedrala Notre Dame de Strasboug. In rest ne-am plimbat pe stradute si am mancat cate ceva dintr-o patiserie. A fost cel mai bun mille feuille din viata mea si, probabil, cel mai bun din toata lumea.